,

Angajat la stat | Sorin Negruti

Realitatea ofera tot ce este necesar pentru a scrie un roman, nu este nevoie de imaginatie, remarca Balzac. Pe acelasi considerent m-am decis sa redactez aceasta carte. Subiectul ei este rodul experientelor personale; nimic exagerat, minimalizat, dramatizat sau romantat. Am apelat la memorie (la notele de jurnal), retraind fiecare moment, uneori cu tristete, alteori cu bucurie, dar niciodata cu regrete. Nu de ceea ce facem trebuie sa ne para rau, ci de ceea ce nu facem. Nu reactivitatea la nimicnicie trebuie sa ne sperie, ci indiferenta, ignoranta, nepasarea, frica sau lenea. Volumul vizeaza, cu precadere, perioada crizei economice 2009-2012, iar locatia, institutia care ii cuantifica efectele: Institutul National de Statistica. Lucrarea abordeaza mai putin criza economica, ci, cu precadere, pe cea morala, in care administratia romaneasca se complacea. Oricum, prima, dupa opinia mea, era conscinta celei din urma. Personajul principal al cartii este un proaspat functionar public. Fara sa fi lucrat in sectorul bugetar, a venit animat de principiile intalnite in cel privat. Insa avea sa constate cu stupoare ca, la stat, eficienta cheltuielilor si evaluarea performantei erau inlocuite cu risipa si coruptia, la pachet cu promovarea delatiunii si a nepotismului. Faptul ca si-a manifestat stupefactia cu voce tare l-a transformat in inamicul superiorilor sai. Subiectul acestei carti este doar o mostra de climat organiza- tional din administratia romaneasca. Fiind pasionat de trecut, mi-am propus sa consemnez o fila de istorie, o radiografie a administratiei centrale romanesti din perioada primei crize economice a secolului XXI. Si, nu in ultimul rand, sa expun povestea unui tanar ce dorea sa-si depaseasca conditia intr-un climat ostil excelentei. Sunt constient ca n-am fost singura victima a unui climat ori unicul observator al unei mentalitati. Ultimele trei secole ale istoriei noastre au fost marcate de cateva personalitati impinse spre asemenea demersuri. (Autorul)

SKU: 2328534 Categorii: , Etichete: ,

Cumperi Angajat la stat | Sorin Negruti pret bun Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.

  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.

  • Verificare Colet Înainte de plată

  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum de Paște etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 30th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

siteul nostru nu poate oferii exactitatea totala a datelor postate in siteul nostru și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul nostru ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discordanță între informațiile postate pe siteul nostru sau bannerele acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

acest site nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

De acelasi fel cu Angajat la stat | Sorin Negruti

brand