Reduceri!

Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade Reduceri Mari Aici

Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi. — MATEI CĂLINESC

SKU: 79558 Categorie: Etichete: , , , , , , ,

Descriere

Achizitioneaza Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade pret excelent Online Acum

Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade

Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi. — MATEI CĂLINESC

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La livrările efectuate cu servicii de curierat, termenele de livrare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: bookzone.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 22nd septembrie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea totala a datelor afișate pe siteul acesta și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită tipului activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nostru nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

 

Informații suplimentare

brand