,

Marea carte a corpului uman |

Marea carte a corpului uman pentru micutii curiosi Corpul uman functioneaza intr-un mod uluitor, iar aceasta enciclopedie pune intregul mecanism intr-o lumina extrem de atractiva pentru copii. Marea carte a corpului uman este una dintre acele carti pe care trebuie sa le avem in casa. Te gandesti poate ca, daca intra la categoria „trebuie”, nu va fi pe placul celor mici. Dimpotriva, pregateste-te sa ii vezi foarte entuziasmati de acest volum! Textele sunt redactate intr-un mod simplu si precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghidus. Practic, ai mereu senzatia ca te afli in fata unei descoperiri fascinante. Iar ilustratiile sunt pur si simplu savuroase. Reusesc sa surprinda o multitudine de detalii cu creativitate si farmec, facandu-le astfel mult mai usor de retinut. De asemenea, grafica este cat se poate de jucausa, transformand volumul intr-un obiect de colectie.Fara indoiala, cele 4 postere uriase incluse in carte vor reprezenta o surpriza minunata pentru copii. Vor putea studia astfel un schelet imens, vor descoperi cum bate inima, cum functioneaza creierul sau cum ii ajuta simturile sa inteleaga lumea din jur. Informatiile generale de tipul „Corpul uman este alcatuit dintr-o multime de elemente – oase, sange, muschi, organe, nervi si piele –, care lucreaza impreuna pentru a te mentine in viata si sanatos” se impletesc cu o sumedenie de curiozitati, precum „Unghiile cresc cu aproximativ 4 cm pe an” sau „Ochii tai pot recunoaste chiar si 10 milioane de nuante diferite ale culorilor”.

SKU: 240064914 Categorii: , Etichete: ,

Cumpara Marea carte a corpului uman | pret excelent Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.

  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.

  • Verificare Colet Înainte de plată

  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de predare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 4th februarie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

siteul nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe siteul și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, datorită naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discordanță între informațiile afișate pe siteul sau bannerele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

siteul nostru nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nostru nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Asemenea cu Marea carte a corpului uman |

brand