,

Povestiri fantastice – Volumul 2: Factorul Psy | Bogdan Bruma

Trecem prin viata cu credinta ferma ca marea majoritate a evenimentelor in care suntem implicati reprezinta de cele mai multe ori ”propria noastra alegere”, si ca noi suntem cei care decidem directia in care, la un moment dat o ia ”drumul vietii noastre”. De la primii pasi in viata descoperim cu uimire si aviditate lumea si pe noi insine, incercand sa ne asiguram ceea ce resimtim ca fiind imperios. Mai intai plangand si astfel solicitand celor de langa noi implinirea nevoilor si necesitatilor noastre, iar mai apoi incercand sa ne intelegem pe noi insine si astfel sa ne integram in familie si societate. Joaca si interactiunea sociala ne aduc pe rand elementele necesare bucuriei pe care o urmarim cu aviditate, iar ceilalti reprezinta pentru micul copil o modalitate prin care isi satisface cu aviditate nevoile pe care insa nu le constientizeaza pe deplin. Lucrurile merg de la ”sine” si noul membru al societatii incearca sa isi gaseasca propriul lor, solicitand si primind atentia si afectiunea parintilor si celorlalti membri ai comunitatii, astfel incat fericirea de a exista apare in mod natural si spontan. Copilul incearca sa raspunda la solicitarile mediului si adultilor si sa se conformeze acestora pentru a beneficia in continuare de atentia si grija comunitatii. Incepe sa se perceapa pe sine ca individ distinct si foloseste interactiunea sociala pentru a se manifesta si a se impune ca o personalitate distincta. Incepe sa aiba noi nevoi, de o natura mult mai subtila, care observa ca se pot implini numai prin intercorelarea cu ceilalti. Propria sa identitate de sine devine din ce in ce mai puternica pana la momentul in care, adolescent fiind realizeaza ca viata sa, asa cum o stia pana atunci nu mai poate continua. Daca pana in acel moment era o insula de sine statatoare, o ”enclava” auto-suficienta pentru a fi fericit, acum realizeaza ca bucuria si stima de sine depind din ce in ce mai mult de reactiile celorlalti, pe care nu le intelege pe deplin desi si le doreste intr-o anumita forma. Dependenta de celalalt, pe care incearca sa o anihileze sau sa o implineasca sub forma relatiilor personale intime declanseaza o noua etapa a vietii individului, care incepe o lupta acerba pentru dominare si recunoastere. Presiunea propriei fiziologii, ce se manifesta sub forma impulsurilor sexuale si propria sa imagine de sine se intersecteaza in structura si psihicul micului om, generand o serie nesfarsita de comportamente absolut noi pentru acesta, in care tendinta de a isi gasi echilibrul si independenta se ciocneste de nevoia imperioasa de a fi intr-o relatie cu celalalt, fapt ce il forteaza sa renunte la propriul sau egoism si sa experimenteze o gama noua si ravasitoare de trairi, sub forma iubirii. Avalansa noilor emotii si sentimente genereaza o furtuna interioara ce bulverseaza micul adult si il arunca in noi si dureroase tentative de a-si asigura linistea si fericirea, cunoscand primele drame emotionale sub forma respingerilor. Micile traume, care uneori pot imbraca forme extreme arunca individul intr-o nebuloasa comportamentala, care este caracterizata…

SKU: 214308606 Categorii: , Etichete: ,

Cumperi Povestiri fantastice – Volumul 2: Factorul Psy | Bogdan Bruma pret bun Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.

  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.

  • Verificare Colet Înainte de plată

  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 31st ianuarie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

acest site nu poate asigura exactitatea totala a datelor afișate pe acest site și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți. Prin urmare, datorită naturii activităților acest site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe acest site sau anunțurile acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

siteul nostru nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nostru nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Produse similare cu Povestiri fantastice – Volumul 2: Factorul Psy | Bogdan Bruma

brand