Descriere
Ai Sfantul Luca – Tamaduitorul bolilor de netamaduit pret super Online Astazi
Sfantul Luca – Tamaduitorul bolilor de netamaduit
Sfântul Luca al Crimeii este viu. Aceasta e mărturia unor oameni care au simțit ocrotirea, liniștea, bucuria sfinților lui Dumnezeu și mai ales ale Sfântului Luca al Crimeii. Aceasta este puterea de Sus, dătătoare de curaj, dăruită tuturor celor ce cu credinţă trec prin nenumărate încercări. Care învață că minunea nu poate avea loc decât dacă cineva se face părtaș durerii, suferinței aproapelui întru iubirea lui Hristos. Mulțumită acestei încercări am învățat multe și, mai ales, să‑L iubesc pe Dumnezeu, să mă rog cu adevărat, cu credință și străpungere de inimă și să nădăjduiesc (ceva ce uitasem înainte de a mă îmbolnăvi, când le vedeam pe toate în negru, zadarnice, fără rost, când mă împotriveam continuu căii Sale și renunțasem la propria viață). De atunci am început să prețuiesc din nou viața. Cuprins de dragoste față de Sfântul Luca, i‑am citit viața, minunile, m‑am dus în pelerinaj la bisericile închinate lui și mi l‑am luat ca pildă, mulțumită viețuirii sale virtuoase, pline de dăruire, iubire, jertfă, tăgăduire de sine, răbdare și rugăciune. Așadar, Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu, Care prin mijlocirea sfinților Săi ne dă nouă, nevrednicilor, vindecarea sufletelor și trupurilor ori de câte ori I‑o cerem.
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
Pentru comenzile realizate prin servicii de curierat, termenele de livrare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum de Paște etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Un produs expus de: bookzone.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 28th septembrie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul nostru nu poate garanta exactitatea completă a datelor postate in siteul și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discrepanțe între datele postate pe siteul sau reclamele acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul acesta nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.
Soluționarea online a litigiilor