,

Sfinti pagani, iudei si crestini | Cristian Badilita

Biografiile filozofilor din secolele al III-lea si al IV-lea d.H. sunt implicit religioase, caci vizeaza convertirea cititorilor, iar nu prezentarea neutra a vietii unui personaj istoric. Acelasi scop il au biografiile spirituale compuse in mediul iudaic si cel crestin: castigarea de noi adepti si intarirea credintei celor vechi.Epoca este un laborator, unic in istoria spatiului mediteraneean, al dialogului (adesea contondent) intre diverse curente filozofico-religioase. In noul „panteon“, Moise si Isus se dueleaza pentru suprematie cu Pitagora si Apollonios, apostolii rivalizeaza cu magii pagani si cu profetii taumaturgi.Ne vom apleca asupra trasaturilor „barbatului indumnezeit“ (theios aner), caci toti eroii volumului apartin acestei categorii aparte, care defineste Modelul spiritual al Antichitatii tarzii. Temele analizate (mantuirea, mulier virilis, moartea, autarhia, asceza, libertatea etc.) sunt tratate comparativ si fenomenologic, subliniind atat diferentele, cat si constantele biografiilor din cele trei medii: iudaic, pagan si crestin.Volumul, redactat initial in franceza, a constituit subiectul unui doctorat in cadrul Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris, sub egida Institutului de Studii Religioase din Trento.• Theios aner, „barbatul indumnezeit“• Origen, Constantin si Antonie: modele crestine ale celor trei „functii sociale“• Mulier virilis. Patru modele de femei crestine• Caile mantuirii• Moartea-revelatie. Adevaratul inceput al vietii

SKU: 1326018403 Categorii: , Etichete: ,

Aici Sfinti pagani, iudei si crestini | Cristian Badilita pret excelent Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.

  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.

  • Verificare Colet Înainte de plată

  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 10th decembrie 2022

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

siteul nu poate garanta exactitatea totala a datelor postate in siteul și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți. Prin urmare, datorită tipului activităților siteul ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor dezacorduri între datele postate pe siteul sau reclamele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

siteul nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Asemenea cu Sfinti pagani, iudei si crestini | Cristian Badilita

brand